Decizie: Zeci de tarife majorate de Ministerul Agriculturii. Prețul unor servicii se dublează

Decizie: Zeci de tarife majorate de Ministerul Agriculturii. Prețul unor servicii se dublează
Publicat: 09/02/2021, 16:43

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a decis să majoreze cu aproximativ 30% aproape toate tarifele pentru testarea și controlul certificării semințelor și a materialului săditor. Scumpirea depășește cu mult rata inflației și nu urmărește o regulă, nefiind aplicat același procent în toate cazurile. Cele mai mari sunt și de 100%.

Ministerul a publicat în Monitorul Oficial de luni Ordinul nr. 27, prin care anunță noile tarife pentru efectuarea testelor și controlului în vederea certificării culturilor de sămânță și material săditor, înregistrării, supravegherii, monitorizării și acreditării unor activități ale operatorilor economici.

Precedentul ordin, ce reglementa toate aceste tarife, era din 2014. Dacă ar fi fost indexat cu rata inflației, s-ar fi ajuns la o creștere de cel mult 12 procente, în condițiile în care de atunci și până acum am avut doi ani de deflație și o marjă anuală a inflației între 1,1 și 4,6%.

Noile tarife pentru controlul culturii semincere și materialului săditor, în vederea certificării, prevăd în general o creștere de aproximativ 30%: la cereale păioase noul tarif este de 22,65 lei/ ha față de 17,3 lei, la plante furajere devine 26,18 lei/ ha față de 20 lei, la cartof este 77,36 lei/ ha față de 59,1 lei, etc.

La viță înrădăcinată, tariful crește foarte mult, la 243,6 lei/ ha față de 133 lei/ ha (o majorare de 82%).

Cresc și tarifele pentru testele curente. La cereale, de exemplu, verificarea pentru puritate va fi de 36 lei/ test față de 27,5 lei, la germinație 38 de lei față de de 29 de lei. La sfeclă, noul test de puritate e 58 de lei, față de 44, până în prezent, iar cel de germinație este de 48 de lei, față de 37 lei.

Mai mult, tarifele deja mărite se majorează cu alte 50 de procente pentru prestații în regim de urgență, respectiv eliberarea rezultatelor în 48 de ore pentru puritate, umiditate. Repetarea testării eșantionului din același lot se taxează suplimentar cu 100%.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×